Bye for now...

Time for a break...I'll be back in 3 weeks,with something new...I hope :p
Don't miss me too much lol...
Huuuuuuuuuugz^^

In love for the first time...

THANK YOU BABY!!!

Amintiri...regrete...final de drum...

Ultimele clipe petrecute aici,ultimele priviri aruncate in stanga si in dreapta pentru a fura din frumusetea acestui loc,pentru a reusi sa pastrez in amintiri locurile mele de liniste,oamenii apropiati sufletului meu,ultima suflare in acest miez de noapte,ultimele sperante ca va fi bine intr-un final s-au ars,s-au indepartat de mine cu o viteza uluitoare si am ramas cu nimic,nici macar cu lacrimi,e ars totul,e numai cenusa...disperare,negru si nimic...
Visam zilele trecute ca va fi bine intr-un viitor nu foarte indepartat,ca o sa pot sa ma bucur candva si chiar incepusem sa-mi vindec ranile,eram atat de fericita ca sunt inca in picioare,ca prind fiecare rasarit,ca fiecare apus duce cu el visele mele catre eternitate...si era bine,eram oarecum pe drumul catre vindecare,eram linistita...dar ca de fiecare data ati vrut sa va asigurati ca nu am parte decat de negru,ca violetul basmelor mele nu e pentru mine,ca nu e real...m-ati adus din nou in genunchi,mi-ati adus din nou lacrimi,m-ati umplut de ura si de disperare,m-ati tot lovit pana mi-ati simtit si ultima rasuflare cum se stinge in van si nu v-a pasat ba chiar mi-ati ras in fata...si totusi nu-i nimic,am renuntat sa mai sper,sa mai caut ceva,sa mai vreau ceva,am sa plec,va ramane in urma o amintire,vor ramane regretele si poate niste amintiri frumoase cu acei putini oameni care m-au facut sa vibrez candva...poate e lasitate din partea mea sa plec asa,fara o lupta,fara o ultima incercare de a indrepta lucrurile dar,sincer,am obosit,simt ca este momentul sa renunt sa mai fiu eu impotriva tuturor,ma uit in oglinda si acum am ramas doar eu impotriva mea,nu ma mai recunosc,nu ma mai vreau,nu ma mai iubesc...totul e tacere acum,am pierdut tot ce aveam,am ramas doar cu aceasta disperare si atat,de data asta inchid ochii si ma resemnez...e timpul sa plec acasa...

Zambete

Ultimul cuvant pe ultima pagina si povestea este gata,am terminat...si ce,acum ce?!?Pe vechiul birou zac foile colorate cu zeci de mii de cuvinte,cu zeci de mii de sentimente si amintiri...am terminat dar eu inca stau cu capul pe birou,cu privirea indreptata catre fereastra larg deschisa,inca mai visez,inca mai caut material pentru a incepe o noua poveste,e liniste in jur,numai de afara se aude fosnetul frunzelor de salcam,se aud povestile zilelor senine de vara si basmele cu zane ale noptilor calde de mai si ciudat ,singuratatea aceasta muta nu ma mai doare,nu ma mai raneste nimic,asa trebuie sa fie,atat trebuie sa am si...sunt multumita,sunt fericita cu ceea ce am-eu,sufletul asta violet care inca mai zburda in cautarea unei iubiri perfecte si aceasta inima plina de cicatrici care imi aduce aminte ca trecutul este real,sunt exact acolo unde trebuia sa fiu,exact asa cum trebuia sa fiu...
E tarziu,ma afund in pat dar nu caut sa dorm,nu caut sa fug de acesta lume,vreau numai sa simt racoare si linistea de afara,sa inchid ochii si sa simt singuratatea...de ce zambesc,de ce ma bucur acum in miez de noapte?!?daca m-as privii acum din exterior,nu prea ar exista nici un motiv solid de fericire si totusi,imi rade sufletul,ma bucur ca un copil ca inca mai respir,ca maine am sa colorez un nou rasarit,ca fiecare zi ce trece ma duce tot mai aproape de adevar,am atatea motive sa fiu fericita,am atatea motive sa zambesc soarelui si mai am atatea de trait,de simtit,de iubit...nu e viata ca in povestile mele frumos colorate,nu tot timpul exista un final fericit,sau nu tot timpul avem sansa sa alegem noi acel final dar,e atat de frumoasa,atat de plina de comori si ,iubesc ca traiesc,iubesc tot ce am in jur,e tot ce am ,e tot ce vreau...linistea,racoarea,salcamii mei dragi si zanele noptilor mele de mai,am in fata un nou rasarit catre o noua zi... singuratate ...perfectiune...iubire...nu e prea tarziu pentru a incepe sa traiesc din nou...niciodata nu e prea tarziu...

Mai aproape de cer...

Candva,cumva,acest destin imi va purta pasii catre tine,intr-un final soarele imi va surade si imi va lumina calea catre adevarata fericire,nu mai e mult,mai e atat de putin si am sa fiu acolo,in fata ta,in fata unei noi vieti si a unei vechi iubiri...te-am pierdut,te-am gasit,m-am ratacit pe drumul asta al meu atat de anevoios si am uitat de ce am plecat de fapt,ce cautam si mai ales cine ma astepta la capatul acestei calatorii...iubitul meu ,candva sper ca vei gasi puterea in tine sa ma poti ierta pentru nesiguranta mea,pentru tradarea si neincrederea mea,am uitat cum eram fiinta completa prin tine,cum am devenit astru ceresc cu tine,am uitat cat ma iubeai si, te-am urat,atat de tare te-am urat si te-am indepartat de mine...si cat am gresit,cat de mult am putut gresii...si chiar de nu esti tu perfect,iubirea noastra are toate sansele sa devina una extraordinara,stiu ca trebuie sa fiu acolo,stiu ca vreau sa fiu acolo,stiu ca ma vrei acolo,iar de azi m-am trezit,am vazut adevarul din sufletul meu,esti inca aici,esti parte din mine si ciudat,nimic nu mai doare,esti atat de departe si totusi zi de zi cu mine;nu a fost nevoie decat de un moment de stralucire ca sa-mi dau seama cat de mult am gresit pana acum,ca ma invarteam intr-un spatiu inchis,intr-un delir continuu...m-am trezit,sunt aici,mai buna,mai aproape de tine,mai iubitoare ca niciodata...sufletul meu pereche,ajuta-ma,iarta-ma,iubeste-ma....tot timpul am sa te astept,oricat va fi nevoie,oricat ar durea...

Dragostea vietii mele...marea mea dezamagire...

Nopti frumoase de iarna,nopti albe traite in bratele tale, vise, sperante, planuri de a creste impreuna;in tot ce am spus si am facut a fost un adevar,a fost singurul meu adevar,singura mea iubire,singura mea ratiune,nebunia si delirul meu...te iubesc,amintirea mea violet,esti tot ce mi-a ramas,totul a disparut,s-a pierdut in nebunia zilelor de primavara si ai uitat de tot,de iubirea noastra,de lacrimile mele...de mine,sufletul meu pereche,te-am pierdut,am ramas sa fiu de-acum doar jumatate din ceea ce eram inainte,sa fac doar jumatate din lucrurile pe care le faceam, sa simt decat jumatatea ta de inima cum bate,in rest tacere si....nimic...
Privesc in fiecare dimineata rasaritul,imi lipsesc cuvintele tale,imi lipseste senzatia pe care o aveam de fiecare data cand ma trezeai pentru a-mi arata un nou soare intr-o noua zi,iar acum fiecare rasarit trece peste mine fara a-mi atinge sufletul,nici macar nu-l mai privesc,de fapt ochii mei sunt aproape inchisi,privesc numai pamantul,urmaresc fiecare lacrima care se scurge si moare pentru tot ce a fost,pentru ce nu va mai fi niciodata...
A trecut atata timp,atat de dor imi e de tine,inca te mai simt,iti aud vocea si de fapt imi intorc privirea pentru a fi dezamagita din nou,nu esti tu,nu vei fi niciodata si de fiecare data imi jur ca a fost pentru ultima oara,ca nu o sa ma mai gandesc la tine si o fac iar si iar ,nu imi pot imagina cum ar fi viata mea fara,nu imi pot imagina cum poti trai tu fara...iubirea mea violet,unde esti?!?
Tot timpul ma intreb de ce nu am meritat macar un adio,macar un ultim zambet care sa-mi aline sufletul,cat de tare ai vrut sa scapi de mine si cat de nebuna a fost fuga ta catre acele noi lumi unde eu nu am loc,unde eu nu pot intra?!?Iubirea mea...oriunde ai fi,orice ai face,mereu o sa ramai in mintea si sufletul meu,asa cum ti-am promis candva,asa cum ne-am promis,inima mea e acolo departe,iar a ta inca mai bate in pieptul meu,desi injumatatita,e aici,se chinuie sa ma mai sustina,sa ma treaca de pe-o zi pe alta...si inca doare,inca arde ca si cum nu ar fi trecut nici macar o secunda peste mine ,dar nu am unde sa plec,de aceea sunt tot aici,inca te astept sa vi sa ma trezesti,sa ma salvezi,sa ma ierti...dragostea mea purpurie chiar de esti prins in alte universuri stii ca inima mea bate pentru tine,stii ca toate gandurile mele bune le indrept catre tine,dar tot doare,tot nu mai avem nimic,tot ne pierdem amandoi in singuratate si disperare...nu voi intelege niciodata de ce...te iubesc atat de tare....tu,amintirea mea dulce-amaruie...

~Violet~

S-au scuturat salcamii de atata timp,au ramas pierduti intr-un decor verde, printre ceilalti copaci,asa cum si eu am ramas silueta stearsa intr-o multime de umbre...si nimeni nu-i mai vede pentru ca lipsesc frumoasele flori si nimeni nu ma observa pentru ca mi-a disparut stralucirea din priviri,scanteia aceea purpurie a devenit tot mai mica si s-a dizolvat,lasand in urma doar praf,doar cioburi de sticla violet si niste imagini ale unei vieti frumos colorate care incet incet incep sa arda,sa se transforme in cenusa,sa zboare de ici colo prin acest suflet al meu...si sunt jos,in genunchi,plang,nimeni nu ma vede,toti trec pe langa mine senini,fericiti,visatori...nimeni nu ma vede,nimeni nu se opreste macar pentru cateva clipe sa intrebe "Ai nevoie de ajutor?"...ce va pasa voua?!?de cand ma stiu am lacrimile acestea pe fata,in suflet,dintotdeauna plang,am plans pentru copilaria mea furata,pentru iubirea mea tradata,pentru sufletul meu ars de ura voastra,am plans pentru voi, din cauza dorintei voastre de a avea totul si de a nu stii nimic...ce va pasa voua?!?sunteti prea orbi pentru a mai vedea ceva in jur in afara de lumea voastra artificiala si limitata...pacat,dincolo de barierele voastre,abia dincolo de ele apare viata,se naste iubirea,exista libertatea...pacat...priveam candva chipurile oamenilor din jurul meu,atat de comune,aproape identice,cu acelasi zambet contrafacut pe fata ei se invart in aceasta hora a umbrelor si se mint zilnic ca atat este,ca atat trebuie sa fie si nu mai exista nimic altceva,fericirea lor e numai pana acolo,pana in punctul in care au ajuns si atat,restul e tacere...tacere si nimic...inocenta sau ignoranta,ce va orbeste si va opreste din drumul vostru catre nemurire?!?Are rost,mai are rost?!?Nu va pasa si oricum chiar daca v-ar pasa,probabil ar fi prea tarziu...jocul acesta e inceput de mult,ati avut de ales si ati ales prost inca de la inceput...pacat,a trai inseamna mult mai mult decat rezultatul calculului "apa plus mancare plus aer egal VIATA"...pacat...
Eu am ramas tot timpul aici,in aceasta lume violet si am plans pentru greselile mele,pentru rautatea cu care mi-ati distrus visele si m-ati adus in genunchi,transformandu-ma in ceea ce am ramas acum,o silueta amara intr-o lume a umbrelor...si totusi dupa atatea framantari,dupa ce am spus mai mult decat trebuia,inca nu ati inteles nimic,cu capul in pamant,orbiti,obositi, va continuati drumul vostru catre nicaieri...si totusi,ce va pasa voua?!?