Si ingerii mor...

Timpul vindeca toate ranile si spala toate greselile trecutului,la fel cum ploaia asta rece spala florile de salcam,lasandu-le parca mai parfumate,mai albe,mai dulci...si totusi timpul nu face decat sa acopere cu praf acele rani,lasandu-le prada infectiei,lasand raul sa se imprastie in toate colturile sufletului,paralizand totul in jur...iar noi...noi suntem bine,nu-i asa iubirea mea?!?Am trecut prin apa si foc,am fost o singura scanteie si ne-am facut una cu universul...eram acolo sus,era perfect,cand de fapt nimic in lumea asta nu e perfect...si am incetat sa mai plutim,am picat cu o viteza ametitoare in cel mai adanc abis si toate usile s-au inchis in urma noastra...imperiul nostru minunat, ridicat pe o fundatie inchipuita,nascuta din minciuni,a inceput sa se prabuseasca incetul cu incetul , pana in momentul in care am fost striviti de propriile noastre fantasme,inchipuiri amare ale unei iubiri ce nu a existat niciodata...si totusi suntem fericiti...suntem asa pentru ca nu mai stim sa fim altcumva,pentru ca am trait numai in acest delir,pentru ca nu avem puterea de a omora acest demon pe care l-am creat in dorinta de a avea iubirea perfecta...de aceea nu putem pleca,de aceea nu te pot lasa in urma mea,la fel cum nici tu nu poti pleca de langa mine,acum este prea tarziu,acum suntem amandoi piese in acest demon,acest monstru pe care noi il numim iubire si care intr-un final o sa ne mistuie pe amandoi in flacarile propriilor noastre pacate... cum poate ceva ce aduce lumina acolo unde-i intuneric sa ne arda atat de puternic incat sa ne lase orbi si nestiutori,cum poate iubirea sa ne lase muti tocmai atunci cand cuvintele sunt cersite cu disperare,cum poate sa ne incatuseze in acelasi trup bolnav si totusi sa nu ne lase amintirile?!?Esti tot ce iubesc,tot ce cunosc in lumea asta...si totusi...cine esti tu,inger invaluit in negru si disperare,nu te stiu de nicaieri,nu te simt nicicum,te vreau parte din mine si totusi sunt la un pas de a fugi spre nicaieri,departe de tine...am mintit atat de mult incat am uitat cine sunt de fapt,de ce mai sunt inca aici,ce astept,oare este acel miracol menit sa ma salveze si sa ma duca din nou acolo sus ,in luna?!?Poate,dar pana atunci,inca o noapte trebuie sa treaca peste noi,suntem inca aici,imbratisati,invaluiti in negru,fericiti in nebunia noastra,prea slabi pentru a mai zbura din nou,prea obositi pentru a mai renaste pentru o noua iubire,o iubire curata,perfecta...asa cum visam pe vremea cand ochii tai erau stralucitori iar eu te adoram pentru caldura ce o aduceai sufletului meu...e prea tarziu...e prea tarziu...