vineri, 31 iulie 2009

Bye for now...














Time for a break...I'll be back in 3 weeks,with something new...I hope :p
Don't miss me too much lol...
Huuuuuuuuuugz^^

marți, 28 iulie 2009

Amintiri...regrete...final de drum...

Ultimele clipe petrecute aici,ultimele priviri aruncate in stanga si in dreapta pentru a fura din frumusetea acestui loc,pentru a reusi sa pastrez in amintiri locurile mele de liniste,oamenii apropiati sufletului meu,ultima suflare in acest miez de noapte,ultimele sperante ca va fi bine intr-un final s-au ars,s-au indepartat de mine cu o viteza uluitoare si am ramas cu nimic,nici macar cu lacrimi,e ars totul,e numai cenusa...disperare,negru si nimic...
Visam zilele trecute ca va fi bine intr-un viitor nu foarte indepartat,ca o sa pot sa ma bucur candva si chiar incepusem sa-mi vindec ranile,eram atat de fericita ca sunt inca in picioare,ca prind fiecare rasarit,ca fiecare apus duce cu el visele mele catre eternitate...si era bine,eram oarecum pe drumul catre vindecare,eram linistita...dar ca de fiecare data ati vrut sa va asigurati ca nu am parte decat de negru,ca violetul basmelor mele nu e pentru mine,ca nu e real...m-ati adus din nou in genunchi,mi-ati adus din nou lacrimi,m-ati umplut de ura si de disperare,m-ati tot lovit pana mi-ati simtit si ultima rasuflare cum se stinge in van si nu v-a pasat ba chiar mi-ati ras in fata...si totusi nu-i nimic,am renuntat sa mai sper,sa mai caut ceva,sa mai vreau ceva,am sa plec,va ramane in urma o amintire,vor ramane regretele si poate niste amintiri frumoase cu acei putini oameni care m-au facut sa vibrez candva...poate e lasitate din partea mea sa plec asa,fara o lupta,fara o ultima incercare de a indrepta lucrurile dar,sincer,am obosit,simt ca este momentul sa renunt sa mai fiu eu impotriva tuturor,ma uit in oglinda si acum am ramas doar eu impotriva mea,nu ma mai recunosc,nu ma mai vreau,nu ma mai iubesc...totul e tacere acum,am pierdut tot ce aveam,am ramas doar cu aceasta disperare si atat,de data asta inchid ochii si ma resemnez...e timpul sa plec acasa...

luni, 27 iulie 2009

Zambete

Ultimul cuvant pe ultima pagina si povestea este gata,am terminat...si ce,acum ce?!?Pe vechiul birou zac foile colorate cu zeci de mii de cuvinte,cu zeci de mii de sentimente si amintiri...am terminat dar eu inca stau cu capul pe birou,cu privirea indreptata catre fereastra larg deschisa,inca mai visez,inca mai caut material pentru a incepe o noua poveste,e liniste in jur,numai de afara se aude fosnetul frunzelor de salcam,se aud povestile zilelor senine de vara si basmele cu zane ale noptilor calde de mai si ciudat ,singuratatea aceasta muta nu ma mai doare,nu ma mai raneste nimic,asa trebuie sa fie,atat trebuie sa am si...sunt multumita,sunt fericita cu ceea ce am-eu,sufletul asta violet care inca mai zburda in cautarea unei iubiri perfecte si aceasta inima plina de cicatrici care imi aduce aminte ca trecutul este real,sunt exact acolo unde trebuia sa fiu,exact asa cum trebuia sa fiu...
E tarziu,ma afund in pat dar nu caut sa dorm,nu caut sa fug de acesta lume,vreau numai sa simt racoare si linistea de afara,sa inchid ochii si sa simt singuratatea...de ce zambesc,de ce ma bucur acum in miez de noapte?!?daca m-as privii acum din exterior,nu prea ar exista nici un motiv solid de fericire si totusi,imi rade sufletul,ma bucur ca un copil ca inca mai respir,ca maine am sa colorez un nou rasarit,ca fiecare zi ce trece ma duce tot mai aproape de adevar,am atatea motive sa fiu fericita,am atatea motive sa zambesc soarelui si mai am atatea de trait,de simtit,de iubit...nu e viata ca in povestile mele frumos colorate,nu tot timpul exista un final fericit,sau nu tot timpul avem sansa sa alegem noi acel final dar,e atat de frumoasa,atat de plina de comori si ,iubesc ca traiesc,iubesc tot ce am in jur,e tot ce am ,e tot ce vreau...linistea,racoarea,salcamii mei dragi si zanele noptilor mele de mai,am in fata un nou rasarit catre o noua zi... singuratate ...perfectiune...iubire...nu e prea tarziu pentru a incepe sa traiesc din nou...niciodata nu e prea tarziu...

sâmbătă, 25 iulie 2009

Mai aproape de cer...

Candva,cumva,acest destin imi va purta pasii catre tine,intr-un final soarele imi va surade si imi va lumina calea catre adevarata fericire,nu mai e mult,mai e atat de putin si am sa fiu acolo,in fata ta,in fata unei noi vieti si a unei vechi iubiri...te-am pierdut,te-am gasit,m-am ratacit pe drumul asta al meu atat de anevoios si am uitat de ce am plecat de fapt,ce cautam si mai ales cine ma astepta la capatul acestei calatorii...iubitul meu ,candva sper ca vei gasi puterea in tine sa ma poti ierta pentru nesiguranta mea,pentru tradarea si neincrederea mea,am uitat cum eram fiinta completa prin tine,cum am devenit astru ceresc cu tine,am uitat cat ma iubeai si, te-am urat,atat de tare te-am urat si te-am indepartat de mine...si cat am gresit,cat de mult am putut gresii...si chiar de nu esti tu perfect,iubirea noastra are toate sansele sa devina una extraordinara,stiu ca trebuie sa fiu acolo,stiu ca vreau sa fiu acolo,stiu ca ma vrei acolo,iar de azi m-am trezit,am vazut adevarul din sufletul meu,esti inca aici,esti parte din mine si ciudat,nimic nu mai doare,esti atat de departe si totusi zi de zi cu mine;nu a fost nevoie decat de un moment de stralucire ca sa-mi dau seama cat de mult am gresit pana acum,ca ma invarteam intr-un spatiu inchis,intr-un delir continuu...m-am trezit,sunt aici,mai buna,mai aproape de tine,mai iubitoare ca niciodata...sufletul meu pereche,ajuta-ma,iarta-ma,iubeste-ma....tot timpul am sa te astept,oricat va fi nevoie,oricat ar durea...

Dragostea vietii mele...marea mea dezamagire...

Nopti frumoase de iarna,nopti albe traite in bratele tale, vise, sperante, planuri de a creste impreuna;in tot ce am spus si am facut a fost un adevar,a fost singurul meu adevar,singura mea iubire,singura mea ratiune,nebunia si delirul meu...te iubesc,amintirea mea violet,esti tot ce mi-a ramas,totul a disparut,s-a pierdut in nebunia zilelor de primavara si ai uitat de tot,de iubirea noastra,de lacrimile mele...de mine,sufletul meu pereche,te-am pierdut,am ramas sa fiu de-acum doar jumatate din ceea ce eram inainte,sa fac doar jumatate din lucrurile pe care le faceam, sa simt decat jumatatea ta de inima cum bate,in rest tacere si....nimic...
Privesc in fiecare dimineata rasaritul,imi lipsesc cuvintele tale,imi lipseste senzatia pe care o aveam de fiecare data cand ma trezeai pentru a-mi arata un nou soare intr-o noua zi,iar acum fiecare rasarit trece peste mine fara a-mi atinge sufletul,nici macar nu-l mai privesc,de fapt ochii mei sunt aproape inchisi,privesc numai pamantul,urmaresc fiecare lacrima care se scurge si moare pentru tot ce a fost,pentru ce nu va mai fi niciodata...
A trecut atata timp,atat de dor imi e de tine,inca te mai simt,iti aud vocea si de fapt imi intorc privirea pentru a fi dezamagita din nou,nu esti tu,nu vei fi niciodata si de fiecare data imi jur ca a fost pentru ultima oara,ca nu o sa ma mai gandesc la tine si o fac iar si iar ,nu imi pot imagina cum ar fi viata mea fara,nu imi pot imagina cum poti trai tu fara...iubirea mea violet,unde esti?!?
Tot timpul ma intreb de ce nu am meritat macar un adio,macar un ultim zambet care sa-mi aline sufletul,cat de tare ai vrut sa scapi de mine si cat de nebuna a fost fuga ta catre acele noi lumi unde eu nu am loc,unde eu nu pot intra?!?Iubirea mea...oriunde ai fi,orice ai face,mereu o sa ramai in mintea si sufletul meu,asa cum ti-am promis candva,asa cum ne-am promis,inima mea e acolo departe,iar a ta inca mai bate in pieptul meu,desi injumatatita,e aici,se chinuie sa ma mai sustina,sa ma treaca de pe-o zi pe alta...si inca doare,inca arde ca si cum nu ar fi trecut nici macar o secunda peste mine ,dar nu am unde sa plec,de aceea sunt tot aici,inca te astept sa vi sa ma trezesti,sa ma salvezi,sa ma ierti...dragostea mea purpurie chiar de esti prins in alte universuri stii ca inima mea bate pentru tine,stii ca toate gandurile mele bune le indrept catre tine,dar tot doare,tot nu mai avem nimic,tot ne pierdem amandoi in singuratate si disperare...nu voi intelege niciodata de ce...te iubesc atat de tare....tu,amintirea mea dulce-amaruie...

joi, 23 iulie 2009

~Violet~

S-au scuturat salcamii de atata timp,au ramas pierduti intr-un decor verde, printre ceilalti copaci,asa cum si eu am ramas silueta stearsa intr-o multime de umbre...si nimeni nu-i mai vede pentru ca lipsesc frumoasele flori si nimeni nu ma observa pentru ca mi-a disparut stralucirea din priviri,scanteia aceea purpurie a devenit tot mai mica si s-a dizolvat,lasand in urma doar praf,doar cioburi de sticla violet si niste imagini ale unei vieti frumos colorate care incet incet incep sa arda,sa se transforme in cenusa,sa zboare de ici colo prin acest suflet al meu...si sunt jos,in genunchi,plang,nimeni nu ma vede,toti trec pe langa mine senini,fericiti,visatori...nimeni nu ma vede,nimeni nu se opreste macar pentru cateva clipe sa intrebe "Ai nevoie de ajutor?"...ce va pasa voua?!?de cand ma stiu am lacrimile acestea pe fata,in suflet,dintotdeauna plang,am plans pentru copilaria mea furata,pentru iubirea mea tradata,pentru sufletul meu ars de ura voastra,am plans pentru voi, din cauza dorintei voastre de a avea totul si de a nu stii nimic...ce va pasa voua?!?sunteti prea orbi pentru a mai vedea ceva in jur in afara de lumea voastra artificiala si limitata...pacat,dincolo de barierele voastre,abia dincolo de ele apare viata,se naste iubirea,exista libertatea...pacat...priveam candva chipurile oamenilor din jurul meu,atat de comune,aproape identice,cu acelasi zambet contrafacut pe fata ei se invart in aceasta hora a umbrelor si se mint zilnic ca atat este,ca atat trebuie sa fie si nu mai exista nimic altceva,fericirea lor e numai pana acolo,pana in punctul in care au ajuns si atat,restul e tacere...tacere si nimic...inocenta sau ignoranta,ce va orbeste si va opreste din drumul vostru catre nemurire?!?Are rost,mai are rost?!?Nu va pasa si oricum chiar daca v-ar pasa,probabil ar fi prea tarziu...jocul acesta e inceput de mult,ati avut de ales si ati ales prost inca de la inceput...pacat,a trai inseamna mult mai mult decat rezultatul calculului "apa plus mancare plus aer egal VIATA"...pacat...
Eu am ramas tot timpul aici,in aceasta lume violet si am plans pentru greselile mele,pentru rautatea cu care mi-ati distrus visele si m-ati adus in genunchi,transformandu-ma in ceea ce am ramas acum,o silueta amara intr-o lume a umbrelor...si totusi dupa atatea framantari,dupa ce am spus mai mult decat trebuia,inca nu ati inteles nimic,cu capul in pamant,orbiti,obositi, va continuati drumul vostru catre nicaieri...si totusi,ce va pasa voua?!?

miercuri, 22 iulie 2009

Si totusi...

S-a terminat,azi chiar s-a spulberat totul,nu au ramas nici macar sperantele,nu isi mai au locul intre noi nici macar lacrimile sau regretele si, jur ca nu am vrut sa las acest suflet sa moara dar nu-mi mai pasa de tine,de noi,imi este atat de bine asa cum sunt acum, singura ,trista, deprimata... si nu-mi mai pasa de nimic ce a fost,de ce va veni in continuare,de toate sperantele care le-ai ars,de toate sperantele care nu vor sa se nasca...te-am ratacit pe undeva prin lumea asta a mea,prea mare si prea complicata pentru tine iar tu ai hotarat sa faci un pas in spate in loc sa ma prinzi de mana si m-ai lasat sa-mi continui singura drumul,m-ai lasat in intuneric...dar stii ceva,e atat de bine acum ca nu mai esti aici,ma simt extraordinar de implinita ca am in jurul meu o lume in care tu nu mai existi;nu e doar o modalitate de a ma resemna sau de a-mi alina sufletul bolnav,ci pur si simplu pentru prima oara dupa atata timp de ratacire prin ceata,pot sa respir din nou...pot sa strig tare:"Pleaca,eu nu te mai vreau!!!"...ai ramas umbra barbatului care ma facea candva sa vibrez,iar asa cum ai ramas acum eu nu te mai pot tine langa mine,nu te mai iubesc,nu te mai pot lasa in inima mea...Nu vreau sa te mai vad,imaginea ta s-a sters din mintea mea,din toate amintirile mele,ai devenit un strain,un oarecare,nu vreau sa-ti mai aud vocea,deja imi pare o melodie ce am ascultat-o de mult prea multe ori,deja nu mai are nici un ecou in sufletul meu...am devenit imuna la tine si la tot ce insemnai tu pentru mine candva...atat a fost sa fie,ramai cu bine,ramai acolo unde esti,pentru ca mie imi este foarte bine asa,fara tine am invatat sa ma iubesc,fara tine am ramas eu,adevarata zana a noptilor de vara...

duminică, 19 iulie 2009

Positive vibes baby...


Daaaaaaaaaa...iubesc noptile de iulie la fel cum iubeam noptile calde de mai,poate mai mult,chiar daca am pierdut florile de salcam ,am primit in schimb ploaia rece din miez de noapte,ultimele lacrimi s-au scurs,s-au spalat odata cu ploaia si am iertat totul,a ramas acolo unde-i este locul-in trecut...s-a terminat,sunt aici, in fata unei noi zile,a unui nou univers,pulsand noi sentimente,traversand stari de mult uitate...e atat de pur,delirant,as plange dar ceva ma opreste,explozia de noi sentimente e prea puternica pentru a mai ramane loc si pentru lacrimi...vibrez,simt din nou,rad atat de frumos privindu-ma prin ochii tai,incotro ma indrept nu stiu si nici nu vreau sa stiu deocamdata,e atat de bine,e atat de puternic tot ce am luat de la tine,e in mine,nu o pot lasa afara,acea scanteie purpurie m-a trezit din amorteala in care m-am pierdut pana acum, m-a facut sa plutesc,sa tremur,sa vreau sa nu se opreasca niciodata...inchid ochii si ma simt in acel moment,exact asa,exact acolo si iti multumesc pentru ca ai fost acolo,ca ai fost asa,ca m-ai facut sa exist in universurile violet pe care refuzam sa le vad,ca acum exista zile purpurii si nopti cu zane,ca negrul se dizolva si dispare treptat...multumesc...m-ai trezit,m-ai salvat,m-ai purtat printre astrii si m-ai lasat acolo,nu mai vreau sa cobor,sunt acasa...multumesc pentru felul in care ma privesti,ca poti sa ma vezi asa cum sunt de fapt,ca ai crezut ca as putea fi...ca m-ai tinut de mana...multumesc...

vineri, 17 iulie 2009

Din nou nimic...tacere...


Ultima tigara din pachet arde linistita in scrumiera de pe birou lasand sa se ridice in tavanul ingalbenit cercuri albe de fum,iar eu ca intotdeauna stau ca capul pe birou si le privesc in dansul lor ametitor catre nicaieri,am uitat sa mai scriu ceva,mi-am uitat povestea scrisa numai pe jumatate si m-am lasat atrasa de acele forme ciudate in visele haotice de care vroiam sa scap.Atata liniste in jur...imi place linistea,ma face sa ma simt in siguranta,puternica,libera si totusi camera aceasta plina cu toate lucrurile pe care le-am strans de-a lungul anilor,acum imi pare atat de straina,atat de departe de mine,nici macar jumatate din lucruri nu le mai recunosc ca fiind ale mele,toate sunt scufundate in semi-intuneric si praf,putina lumina ce patrunde pe fereastra larg deschisa nu face decat sa-mi arate ca sunt o straina intr-o lume de mult adormita...e atat de trist acest loc unde-mi ingrop existenta,pe birou,pe podea,pe pat sunt insirate foi scrise,foi albe,foi desenate,toate picteaza povestea vietii mele in nuante de negru si violet,caci nu exista zile fara ploi si nici nopti fara zane;se deschide in fata ochilor povestea trista a unui copil singur pe lume,un copil ce a trait cu si prin zanele pe care le-a visat noapte de noapte...
Acea ultima tigara s-a ars,lasand in urma un miros intepator,lasandu-ma pe mine fara material de studiat,cu capul pe birou privind acum cerul,linistea si racoarea de afara ,care inca mai par indepartate,rupte din alte lumi;e atat de tarziu si eu inca nu pot sa dorm,inca ma mai gandesc la tot ce as putea sa scriu si sa arat,la faptul ca acum e momentul sa dau viata cuvintelor si sa traiesc si eu prin ele,sa pot visa prin ele lumi colorate,lumi in care n-as mai fi singura,lumi in care nu as vrea sa mai plang si totusi, lacrimile se scurg pe fata,aluneca pe birou,pe acea jumatate de poveste lasata prada prafului si uitarii...aici totul pare atat de trist,e atat de intuneric si rece,nici un sunet nu se aude,nici macar bataile inimii mele...a obosit,a obosit ca si mine si s-a resemnat,acum secundele se scurg chinuitor de-ncet,lungind la infinit parca aceasta noapte neagra...prea lunga,prea neagra...
Visarea aceasta haotica m-a indepartat de ceea ce era important pentru mine acum,de scris,de povestea care plange dupa mine sa ii dau un final,un sens,asa cum toata viata m-a indepartat de tot ce am iubit si uite,tot singura sunt...Primele raze de soare m-au prins nemiscata,cu capul pe vechiul birou, privind undeva departe,nici eu nu stiu ce vreau sa prind cu privirea,razele de soare sau negrul ce tocmai se dizolva,e ciudat cum a trecut aceasta noapte peste mine lasandu-ma exact asa cum m-a gasit,trista,pierduta,visand la lumi in nuante de negru si violet...

Transparent...


Inchide ochii din nou,de data asta, ceata care te invaluie se strange in jurul tau ca un val de matase acida,iti aduce lacrimi,iti opreste respiratia…iti arde visele ramase in picioare dupa atata timp de ratacire printre himerele destinului tau cenusiu…ai vrea sa dormi,sa te pierzi in somnul cel mai adanc si sa nu mai existe nimic in afara de gandul ca ai scapat,oriunde ai fi atunci,va fi mult mai bine decat aici,decat in cosmarul pe care ti-l pictezi zi de zi pe aceasta panza numita viata…e cenusiu rozul tau sau pur si simplu ochii tai au obosit si refuza sa vada ca mai exista si altceva in afara de plumb?!?
Dimineata…seara…rasarit…apus…somn si nimic altceva;nici macar somnul acela nu te ajuta cu nimic pentru ca este de fapt o amortire a corpului tau subrezit de vreme si impovarat de banalele si comunele “nefericiri umane”,unde este sufletul tau oare,pe ce taramuri se invarte si zburda,cum de nu mai ai puterea sa-l prinzi si sa-l aduci inapoi acolo unde ii este locul,nu vezi ca te pierzi pe drum,te pierzi in ceata…ochii tai refuza sa mai vada si altceva in afara de plumbul cerului de octombrie?!?
Gol,nici un sunet nu se aude din interiorul tau,in locul unde candva pulsa viata,acum nici macar ecoul zilelor fericite nu mai exista,s-au stins incet,s-au pierdut odata cu trecere secundelor si intr-un final au disparut ca si cand niciodata nu ar fi fost acolo,ca si cand ai fi fost dintotdeauna in aceasta stare de delir…inchizi din nou ochii,nu mai suporti ceata care te cuprinde din toate partile,iti murdareste pielea,iti inunda timpanele cu tipetele disperate ale singuratatii in care traiesti,daca se poate numi “a trai” ceea ce faci tu,iti aduce aminte cate mai ai de schimbat la tine,la lumea din jurul tau,cate ai avut si cate ai pierdut pe drum…si totusi nu faci nimic,nu vei face niciodata…inima ta este de plumb…in jurul tau numai plumb…ochii tai obositi si orbiti de ura nu vad decat asta-plumb!!!
Da,ura…de unde,de ce,cum de atata iubire s-a transformat in nimic?!?Acum din pacate e prea tarziu pentru intrebarile astea,acum ai uitat ce inseamna liniste,ce inseamna iubire,ce inseamna iertare…si totusi nu mai conteaza cum ar fi fost daca,cum ar fi daca…ai inteles – nu vrei schimbare,starea asta de rau chiar te prinde si vrei sa ramai asa,desi mai visezi din cand in cand ca totul se va termina si vei putea visa din nou la cerul acela senin de mai…nu poti si nu te vei schimba,motivul ce ar fi putut aprinde o scanteie in tine a disparut,s-a dizolvat in banalitatea zilelor toride de vara si in mizeria orasului acesta plictisit…dar iertarea va veni si, odata cu ea si eliberarea sufletului tau inlantuit de atata frica si ura,va veni o zi cand inima ta de plumb va pulsa din nou in alte universuri,in lumi puternic colorate ,in lumi unde ochii tai vor crea culorile unui nou inceput…unui nou vis…unui nou tu…

Barbatul din spatele oglinzilor...

Ti-e frica de adevar?!?Cum te simti in momentul in care te privesti in oglinda si vezi superficialitate,cum te simti dimineata cand iti dai seama ca te-ai trezit din nou numai pt tine,ca jumatatea cealalta de pat este perfect asezata,exact ca in momentul in care te-ai pus sa dormi,exact ca si ieri,ca si saptamana trecuta,ca este exact asa cum a fost dintotdeauna-goala,ca nu exista nimeni acolo care cu un zambet adormit sa-ti sopteasca “buna dimineata soare…” si sa-ti sarute fruntea,alungand ultimele urme de somn,cum te face sa te simti aglomeratia in care-ti ineci zilele rand pe rand,stiind ca de fapt totul se misca in jurul tau intr-un ritm prea alert ,ca ramai nemiscat si totul se invarte ametitor de repede iar pe tine doar te trage dintr-un decor in altul?!?intr-un final ai sa ramai cu nimicul pe care-l creezi si-l dai mai departe oamenilor din jurul tau…pentru ca intr-un tarziu vei primi in schimb doar superficialitate si…nimic…
Vorbeai de fericire...cum poate un om sa fie fericit daca nu a iubit niciodata,cum poti tu sa fi fericit stiind ca micile tale bucurii nu-si gasesc ecou in sufletul nimanui,ca in noptile reci de toamna tarzie nu va fi nimeni acolo sa-ti incalzeasca sufletul si sa-ti lumineze fata cu zambete stangace…oare isi mai are rostul intrebarea-“cum te-ai simti daca te-as tine de mana intr-una din seri si te-as ruga sa nu-mi dai drumul niciodata?”acesta e un raspuns ce trebuie sa ti-l dai tie copil hoinar,in primul rand tu va trebui sa stii pe ce drum esti dar mai ales incotro vrei sa-ti indrepti pasii…depinde doar de tine ce alegi sa fii- iluzie sau omul din spatele oglinzilor…
Si totusi in spatele zidurilor pe care le tot ridici in jurul tau exista un copil,te-ai intrebat vreodata daca nu cumva vrea afara,daca nu cumva s-a saturat de starea asta de amorteala in care-l fortezi sa ramana?!?e greu sa te ridici si sa faci primii pasi catre ceva ce ai lasat acolo in trecut,in zilele senine de vara,acel ceva ce ti-a lasat in suflet numai amaraciune,cand vazand cu ochii, iubirea din fata ta se transforma in cenusa ,lasand in urma o jumatate de inima uzata,urata,plina de cicatrici…e atat de greu sa o iei de la zero ca si cand nimic nu ar fi fost acolo,dar timpul le vindeca pe toate si intr-o zi jumatatea aceea urata va deveni un tot frumos si pur,un astru ceresc ce va pulsa pt tine,pentru o noua viata si pentru acel inceput luminos la care viseaza copilul din spatele zidurilor tale de piatra…iar in momentul acela nimic altceva nu va mai exista in jurul tau,zidurile vor cadea lasandu-te sa vezi acea zi minunata de vara ce te inconjoara,frumusetea se va naste in sufletul tau si va colora o lume de poveste in care nu-ti va mai fi frica sa respiri,sa simti,sa iubesti…deschide-ti ochii,deschide-ti sufletul,atata frumusete ai in jur,atatea ai putea sa oferi si sa primesti,nu e nevoie sa aduci in fata altora iluzia unui om care de fapt nu exista,trebuie doar sa te mai privesti o data in oglinda din fata ta,sa vezi copilul din tine,sa-l accepti si sa-l imbratisezi,esti tu,trecutul,bun sau rau,e al tau,accepta-l,iarta si uita…azi este timpul sa mergi mai departe,e timpul sa lasi acele iluzii sa se dizolve si sa ramai tu,adevaratul tu - barbatul din spatele oglinzilor…

Adio,esti doar o amintire plina de praf...


Cel mai lung drum…drumul inapoi acasa…nu vroiam sa plec,nu vroiam sa te las acolo si ciudat,tu m-ai lasat pe mine inainte de a pleca undeva,m-ai lasat atunci cand aveam cea mai mare nevoie de tine si mi-ai injumatatit sufletul,mi-ai distrus inima transformand-o in milioane de farame uratite si uzate…atat de tare te adoram,atat de tare vroiam sa te tin flacara aprinsa in sufletul meu…ingerul meu ,ai plecat asa departe de mine…m-ai legat in lanturi si m-ai uitat pe fundul unui ocean ,iar acum am ramas aici sa plang o iubire distrusa inainte de vreme…atat de rau imi pare,cautand in mintea mea ravasita nu reusesc sa gasesc cuvintele potrivite pentru a-ti arata cat de mult regret,cat de tare ma doare,cat de tare as vrea sa ma trezesc din acest cosmar,sa te vad langa mine,sa ma iei in brate si sa-mi spui ca a fost doar un vis urat…iubirea mea,nu mai are nici un rost acum…ne-am pierdut in parcul plin cu salcami infloriti,ultimele amintiri ale noptilor calde de mai…
Am plecat si Doamne ,drumul asta imi pare atat de lung,atat de strain,atat de departe de mine…am vazut un fluture ce se lovea de geam,in timp ce mergeam cu tramvaiul si ma gandeam,uite asa sunt si eu,ma zbat si ma lovesc de geamul ala din fata mea,nu pot merge mai departe sub nici o forma,ceva ma opreste,ceva ma face sa ma ranesc singura,sa pic inca o data si inca o data in aceasi prapastie; oare imi place aceasta stare de rau,aceasta auto-mutilare a sufletului a devenit acum o obisnuinta pentru mine,un mod de a trai,un mod de a simti lumea ?!? Ufffffff as vrea sa stiu,as vrea sa simt altceva decat asta si totusi nu pot,nu pot sa las totul in urma si s-o iau din nou de la zero,nu pot lasa pe nimeni sa intre in lumea mea,nu vreau pe nimeni aproape si totusi sunt atat de singura,imi plange sufletul incontinuu,plang in fiecare seara,mor cu fiecare secunda care trece peste mine si ma gandesc tot timpul la tine,la ce-am fost candva…am ramas o umbra a copilului ce radea in mine candva…iubirea mea,nu mai are nici un rost acum…totul s-a pierdut in adierile noptilor de mai…
Iubesc fluturii,sunt tot ce mi-a mai ramas frumos si pur in viata,dragii mei fluturasi,ei imi duc gandurile departe,in soare,in cele mai curate lucruri de pe acest pamant…as vrea sa fiu ca ei,as vrea sa ma las purtata de vant,sa simt fiecare adiere,fiecare miros,fiecare culoare ametitor de stralucitoare a florilor de vara si sa nu existe nimic altceva decat gandul ca nu am nimic altceva,ca ziua de maine nu va exista pentru mine,ca nu imi pare rau de nimic…ca am sa mor intr-o noapte senina de mai…
O ultima suflare in miez de noapte,un ultim gand il indrept acum catre tine in speranta ca ai sa ma simti din nou,de maine am sa te uit,de maine am sa ma ridic si am sa merg mai departe,fara tine,fara sa privesc inapoi,fara sa regret nimic…am fost aici atata timp,am obosit,am murit pentru tine,dar nu mai pot…nu te pot astepta o eternitate…promiteam candva ca am sa te iubesc vesnic,ca nu am sa te uit niciodata…imi pare rau ca trebuie sa-mi trec peste promisiuni dar viata mea nu se va opri la tine…am inteles acuma,unde dragoste nu e - ramane doar cenusa…imi pare rau dar am sa-mi vindec toate ranile,am sa invat sa fiu din nou eu si am sa uit de tine,am sa te las acolo unde ti-e locul – in trecut si privind catre tot ce a fost,la un moment dat o sa pot sa zambesc si sa accept ca a fost al meu,bun sau rau,a fost al meu si am sa-l imbratisez…si in ultimele clipe de visare haotica as vrea sa-ti multumesc pentru toata bucuria ce ai adus-o sufletului meu candva…iubirea mea,azi iti spun adio,azi ma scap din lanturile in care m-ai legat,azi am realizat cat de tare pot sa fiu,ca si eu ,ca si fluturasul acela din tramvai,am gasit dupa multe lupte si rani,fereastra din fata mea deschisa,am in fata o viata noua,o viata libera…adio,caci azi te-am lasat dincolo de acea fereastra…adio,caci de azi am incetat sa te mai iubesc…azi ma iubesc pe mine,azi imi este bine fara tine,fara ceea ce insemnai tu pentru mine candva…adio trecutul meu zbuciumat,vei ramane parte din ceea ce voi uita ca am fost vreodata…zana noptilor de mai…