Din nou nimic...tacere...

Ultima tigara din pachet arde linistita in scrumiera de pe birou lasand sa se ridice in tavanul ingalbenit cercuri albe de fum,iar eu ca intotdeauna stau ca capul pe birou si le privesc in dansul lor ametitor catre nicaieri,am uitat sa mai scriu ceva,mi-am uitat povestea scrisa numai pe jumatate si m-am lasat atrasa de acele forme ciudate in visele haotice de care vroiam sa scap.Atata liniste in jur...imi place linistea,ma face sa ma simt in siguranta,puternica,libera si totusi camera aceasta plina cu toate lucrurile pe care le-am strans de-a lungul anilor,acum imi pare atat de straina,atat de departe de mine,nici macar jumatate din lucruri nu le mai recunosc ca fiind ale mele,toate sunt scufundate in semi-intuneric si praf,putina lumina ce patrunde pe fereastra larg deschisa nu face decat sa-mi arate ca sunt o straina intr-o lume de mult adormita...e atat de trist acest loc unde-mi ingrop existenta,pe birou,pe podea,pe pat sunt insirate foi scrise,foi albe,foi desenate,toate picteaza povestea vietii mele in nuante de negru si violet,caci nu exista zile fara ploi si nici nopti fara zane;se deschide in fata ochilor povestea trista a unui copil singur pe lume,un copil ce a trait cu si prin zanele pe care le-a visat noapte de noapte...
Acea ultima tigara s-a ars,lasand in urma un miros intepator,lasandu-ma pe mine fara material de studiat,cu capul pe birou privind acum cerul,linistea si racoarea de afara ,care inca mai par indepartate,rupte din alte lumi;e atat de tarziu si eu inca nu pot sa dorm,inca ma mai gandesc la tot ce as putea sa scriu si sa arat,la faptul ca acum e momentul sa dau viata cuvintelor si sa traiesc si eu prin ele,sa pot visa prin ele lumi colorate,lumi in care n-as mai fi singura,lumi in care nu as vrea sa mai plang si totusi, lacrimile se scurg pe fata,aluneca pe birou,pe acea jumatate de poveste lasata prada prafului si uitarii...aici totul pare atat de trist,e atat de intuneric si rece,nici un sunet nu se aude,nici macar bataile inimii mele...a obosit,a obosit ca si mine si s-a resemnat,acum secundele se scurg chinuitor de-ncet,lungind la infinit parca aceasta noapte neagra...prea lunga,prea neagra...
Visarea aceasta haotica m-a indepartat de ceea ce era important pentru mine acum,de scris,de povestea care plange dupa mine sa ii dau un final,un sens,asa cum toata viata m-a indepartat de tot ce am iubit si uite,tot singura sunt...Primele raze de soare m-au prins nemiscata,cu capul pe vechiul birou, privind undeva departe,nici eu nu stiu ce vreau sa prind cu privirea,razele de soare sau negrul ce tocmai se dizolva,e ciudat cum a trecut aceasta noapte peste mine lasandu-ma exact asa cum m-a gasit,trista,pierduta,visand la lumi in nuante de negru si violet...