Barbatul din spatele oglinzilor...

Ti-e frica de adevar?!?Cum te simti in momentul in care te privesti in oglinda si vezi superficialitate,cum te simti dimineata cand iti dai seama ca te-ai trezit din nou numai pt tine,ca jumatatea cealalta de pat este perfect asezata,exact ca in momentul in care te-ai pus sa dormi,exact ca si ieri,ca si saptamana trecuta,ca este exact asa cum a fost dintotdeauna-goala,ca nu exista nimeni acolo care cu un zambet adormit sa-ti sopteasca “buna dimineata soare…” si sa-ti sarute fruntea,alungand ultimele urme de somn,cum te face sa te simti aglomeratia in care-ti ineci zilele rand pe rand,stiind ca de fapt totul se misca in jurul tau intr-un ritm prea alert ,ca ramai nemiscat si totul se invarte ametitor de repede iar pe tine doar te trage dintr-un decor in altul?!?intr-un final ai sa ramai cu nimicul pe care-l creezi si-l dai mai departe oamenilor din jurul tau…pentru ca intr-un tarziu vei primi in schimb doar superficialitate si…nimic…
Vorbeai de fericire...cum poate un om sa fie fericit daca nu a iubit niciodata,cum poti tu sa fi fericit stiind ca micile tale bucurii nu-si gasesc ecou in sufletul nimanui,ca in noptile reci de toamna tarzie nu va fi nimeni acolo sa-ti incalzeasca sufletul si sa-ti lumineze fata cu zambete stangace…oare isi mai are rostul intrebarea-“cum te-ai simti daca te-as tine de mana intr-una din seri si te-as ruga sa nu-mi dai drumul niciodata?”acesta e un raspuns ce trebuie sa ti-l dai tie copil hoinar,in primul rand tu va trebui sa stii pe ce drum esti dar mai ales incotro vrei sa-ti indrepti pasii…depinde doar de tine ce alegi sa fii- iluzie sau omul din spatele oglinzilor…
Si totusi in spatele zidurilor pe care le tot ridici in jurul tau exista un copil,te-ai intrebat vreodata daca nu cumva vrea afara,daca nu cumva s-a saturat de starea asta de amorteala in care-l fortezi sa ramana?!?e greu sa te ridici si sa faci primii pasi catre ceva ce ai lasat acolo in trecut,in zilele senine de vara,acel ceva ce ti-a lasat in suflet numai amaraciune,cand vazand cu ochii, iubirea din fata ta se transforma in cenusa ,lasand in urma o jumatate de inima uzata,urata,plina de cicatrici…e atat de greu sa o iei de la zero ca si cand nimic nu ar fi fost acolo,dar timpul le vindeca pe toate si intr-o zi jumatatea aceea urata va deveni un tot frumos si pur,un astru ceresc ce va pulsa pt tine,pentru o noua viata si pentru acel inceput luminos la care viseaza copilul din spatele zidurilor tale de piatra…iar in momentul acela nimic altceva nu va mai exista in jurul tau,zidurile vor cadea lasandu-te sa vezi acea zi minunata de vara ce te inconjoara,frumusetea se va naste in sufletul tau si va colora o lume de poveste in care nu-ti va mai fi frica sa respiri,sa simti,sa iubesti…deschide-ti ochii,deschide-ti sufletul,atata frumusete ai in jur,atatea ai putea sa oferi si sa primesti,nu e nevoie sa aduci in fata altora iluzia unui om care de fapt nu exista,trebuie doar sa te mai privesti o data in oglinda din fata ta,sa vezi copilul din tine,sa-l accepti si sa-l imbratisezi,esti tu,trecutul,bun sau rau,e al tau,accepta-l,iarta si uita…azi este timpul sa mergi mai departe,e timpul sa lasi acele iluzii sa se dizolve si sa ramai tu,adevaratul tu - barbatul din spatele oglinzilor…