Zambete

Ultimul cuvant pe ultima pagina si povestea este gata,am terminat...si ce,acum ce?!?Pe vechiul birou zac foile colorate cu zeci de mii de cuvinte,cu zeci de mii de sentimente si amintiri...am terminat dar eu inca stau cu capul pe birou,cu privirea indreptata catre fereastra larg deschisa,inca mai visez,inca mai caut material pentru a incepe o noua poveste,e liniste in jur,numai de afara se aude fosnetul frunzelor de salcam,se aud povestile zilelor senine de vara si basmele cu zane ale noptilor calde de mai si ciudat ,singuratatea aceasta muta nu ma mai doare,nu ma mai raneste nimic,asa trebuie sa fie,atat trebuie sa am si...sunt multumita,sunt fericita cu ceea ce am-eu,sufletul asta violet care inca mai zburda in cautarea unei iubiri perfecte si aceasta inima plina de cicatrici care imi aduce aminte ca trecutul este real,sunt exact acolo unde trebuia sa fiu,exact asa cum trebuia sa fiu...
E tarziu,ma afund in pat dar nu caut sa dorm,nu caut sa fug de acesta lume,vreau numai sa simt racoare si linistea de afara,sa inchid ochii si sa simt singuratatea...de ce zambesc,de ce ma bucur acum in miez de noapte?!?daca m-as privii acum din exterior,nu prea ar exista nici un motiv solid de fericire si totusi,imi rade sufletul,ma bucur ca un copil ca inca mai respir,ca maine am sa colorez un nou rasarit,ca fiecare zi ce trece ma duce tot mai aproape de adevar,am atatea motive sa fiu fericita,am atatea motive sa zambesc soarelui si mai am atatea de trait,de simtit,de iubit...nu e viata ca in povestile mele frumos colorate,nu tot timpul exista un final fericit,sau nu tot timpul avem sansa sa alegem noi acel final dar,e atat de frumoasa,atat de plina de comori si ,iubesc ca traiesc,iubesc tot ce am in jur,e tot ce am ,e tot ce vreau...linistea,racoarea,salcamii mei dragi si zanele noptilor mele de mai,am in fata un nou rasarit catre o noua zi... singuratate ...perfectiune...iubire...nu e prea tarziu pentru a incepe sa traiesc din nou...niciodata nu e prea tarziu...