Si totusi...

S-a terminat,azi chiar s-a spulberat totul,nu au ramas nici macar sperantele,nu isi mai au locul intre noi nici macar lacrimile sau regretele si, jur ca nu am vrut sa las acest suflet sa moara dar nu-mi mai pasa de tine,de noi,imi este atat de bine asa cum sunt acum, singura ,trista, deprimata... si nu-mi mai pasa de nimic ce a fost,de ce va veni in continuare,de toate sperantele care le-ai ars,de toate sperantele care nu vor sa se nasca...te-am ratacit pe undeva prin lumea asta a mea,prea mare si prea complicata pentru tine iar tu ai hotarat sa faci un pas in spate in loc sa ma prinzi de mana si m-ai lasat sa-mi continui singura drumul,m-ai lasat in intuneric...dar stii ceva,e atat de bine acum ca nu mai esti aici,ma simt extraordinar de implinita ca am in jurul meu o lume in care tu nu mai existi;nu e doar o modalitate de a ma resemna sau de a-mi alina sufletul bolnav,ci pur si simplu pentru prima oara dupa atata timp de ratacire prin ceata,pot sa respir din nou...pot sa strig tare:"Pleaca,eu nu te mai vreau!!!"...ai ramas umbra barbatului care ma facea candva sa vibrez,iar asa cum ai ramas acum eu nu te mai pot tine langa mine,nu te mai iubesc,nu te mai pot lasa in inima mea...Nu vreau sa te mai vad,imaginea ta s-a sters din mintea mea,din toate amintirile mele,ai devenit un strain,un oarecare,nu vreau sa-ti mai aud vocea,deja imi pare o melodie ce am ascultat-o de mult prea multe ori,deja nu mai are nici un ecou in sufletul meu...am devenit imuna la tine si la tot ce insemnai tu pentru mine candva...atat a fost sa fie,ramai cu bine,ramai acolo unde esti,pentru ca mie imi este foarte bine asa,fara tine am invatat sa ma iubesc,fara tine am ramas eu,adevarata zana a noptilor de vara...